Home alone

Separarea copiilor de către unul sau de ambii părinți plecați la muncă în străinătate pentru o perioadă prelungită de timp generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercursiuni asupra personalității. Durata absenței poate fi asociată cu o serie de probleme, cu neasigurarea unor nevoi specifice ale copilului. În mediul școlar principalele probleme identificate se referă la modul de relaționare cu colegii și la modul de îndeplinire a sarcinilor școlare.

Locuirea temporară în străinătate privită ca migrație a forței de muncă este un fenomen care a apărut în România imediat după 1990. Plecarea unuia sau a ambilor părinţi dintr-o familie reprezintă de cele mai multe ori o alternativă la problemele economice ale familiei.

Opţiunea pentru a lucra în străinătate a avut o considerabilă variaţie pe categorii de populaţie. Astfel, la nivel naţional au plecat la lucru mai mult tinerii decât adulţii sau vârstnicii,  bărbaţii au avut o pondere mai mare decât femeile în emigrarea pentru muncă, pentru grupa bărbaţilor de 18-59 de ani plecările cele mai intense au fost din  mediul rural. Pentru femei, modelul rezidenţial de migraţie este mai diferenţiat: emigrarea temporară în străinătate este mai puternică la tinerele de 18-29 ani din mediul rural decât în cazul tinerelor din aceeaşi grupă de vârstă din mediul urban; în schimb, emigrarea temporară este mai puternică la femeile de 30-59 ani din urban comparativ cu cele din rural.

Potrivit datelor transmise de Direcţia pentru Protecţia Copilului, în ţara noastră sunt aproape 60.000 de familii în care cel puţin unul dintre părinţi este plecat la muncă în străinătate, iar peste 84.000 de copii sunt lăsaţi la rude sau ajung în grija statului. Aproape 24.000 de copii au ambii părinţi plecaţi în străinătate, iar 50.000 de copii au un părinte plecat afară. Alţi 11.000 de copii provin din familii monoparentale, în care părintele este plecat la muncă în străinătate. Din totalul minorilor rămaşi acasă, peste 3.500 se află în sistemul de protecţie socială. Aceştia au fost repartizaţi la asistenţi maternali, centre de plasamanet sau la rude mai îndepărtate. (salvaticopiii.ro, 2012)

Manifestările psiho-comportamentale ale copiilor singuri acasă ca urmare a plecării părinților/părintelui la muncă în străinătate, diferă de la copil la copil în funcție de:

• vârsta lor la prima plecare a părinților/părintelui;
• nivelul de dezvoltare psiho-socială, capacitatea lor de înțelegere și conștientizare a realității;
• caracteristicile lor de personalitate, nivelul de rezistență la stres și capacitatea de adaptare;
• nivelul de pregătire a copilului pentru această schimbare, durată plecării părinților/părintelui și tipul de relaționare a părinților/părintelui cu copilul în această perioadă;
• sprijinul pe care îl primesc de la persoanele în grija cărora au rămas.

Deteriorarea conduitei școlare – scăderea performanțelor școlare, absenteism, risc de abandon școlar, conflicte cu profesorii și colegii, pe fondul lipsei autorității și ca o consecință a lipsei de aspirații pe termen lung.

Sentimente de abandon, de nesiguranță, tristețe, anxietate, stări depresive – toate ca urmare a dorului de părinți, a nevoii de afecțiune părintească, de apreciere din partea părinților și pe fondul dezvoltării unor distorsiuni cognitive.

Atiudine de indiferență, încăpățânare care poate merge uneori până la comportament agresiv – ca rezultat al frustrării și al nevoii de atenție. În momentele dificile cu care se confruntă copilul interpretează absența părinților ca o manifestare a indiferenței acestora față de el și nevoile lui.

Tulburări de atenție – scăderea capacității de concentrare pentru realizarea sarcinilor și ”evadarea din realitate”. Obiectul principal al gâdurilor copiilor sunt părinții plecați, situația lor, momentele când vor comunica cu el, când vor primi pachete, etc.

Absența aspirațiilor pe termen lung –  nu se pot proiecta în viitor; sau prezența unor aspirații nerealiste – determinate de distorsiuni cognitive de genul: ”Ca să ai bani nu trebuie să înveți.”, ”Când voi fi mai mare o să plec și eu să muncesc în străinătate și pentru asta nu trebuie să ai carte.”. Apariția sau dezvoltarea acestei atitudini negative față de educație este favorizată în special de modelele oferite de acei părinți care deși absolvenți de studii superioare, în străinătate efectuează munci necalificate. Copiii și tinerii află așadar că în străinătate lucrând ca muncitor necalificat poți câștiga considerabil mai mult decât dacă muncești în țară și în domeniul în care ai calificare.

Tulburări ale stimei de sine – supraaprecierea față de alți copii care nu au la fel de mulți bani sau aceeași vestimentație sau accesorii pe care ei le primesc din străinătate, sau subapreciere în relație cu egalii lor ai căror părinți sunt prezenți la evenimentele importante din viața lor (serbări școlare, ședințe cu părinții, aniversări, sărbători).

Toleranță la frustrare – de nivel prea scăzut sau dimpotrivă de nivel prea ridicat în directă relație cu capacitatea de adaptare a copilului, cu mecanismele de apărare ale acestuia.

Lipsa de motivație, stări de apatie – indiferență față de ceea ce se întâmplă în jur, oboseală – lipsa de energie, de voință pentru a depune eforturi cognitive la școală, de a se implica în activități variate specifice vârstei, fie pe fondul tristeții și al stărilor depresive, fie determinate de supraîncărcarea cu sarcini specifice adulților.

Dificultăți de adaptare – după plecarea părinților copiii traversează o perioadă de adaptare la noua situație, la schimbările apărute în viața lor. În lipsa unei pregătiri adecvate a copiilor din partea părinților sau a unei consilieri psihologice, copiii pot dezvolta în această perioadă de adaptare reacție acută la stres sau reacție de adaptare.

Comportamente delincvente – aderarea acestora la grupuri delincvente, comportament agresiv, abuz de substanțe, implicare în comiterea de infracțiuni, frecventarea de localuri, săli de jocuri, reprezintă modalitatea de a suplini nevoile de apreciere, de atenție și afecțiune nesatisfăcute.

Conduite sinucigașe – factori determinanți ai suicidului la adolescenți sunt: frica sau sentimentul de abandon, frica de pedeapsă, frica de eșec școlar, imposibilitatea de adaptare la un rimt nou și dificil de viață, tulburări de atașament datorate separării de mamă, istoric de frustrări afective precoce, discordanța dintre reprezentările subiective și cele externe oferite de mass-media, ce joacă un rol de imitație.