Fericirea este ceva ce poţi crea chiar acum, adăugând vieţii tale mai multă lumină şi mai multe zâmbete, luptând eficient şi cu înţelepciune împotriva necazurilor. Este de asemenea ceva ce poate fi planificat prin aplicarea unor strategii ce vor aduce un rezultat fericit şi implicit o viaţă mai bună. La fel de important este să găsim timpul necesar pentru a pune în practică aceste strategii.

Pentru mulţi dintre noi, stresul este cauzat sau agravat de presiunea timpului, sentimentul că sunt prea multe de făcut în fiecare zi sau în fiecare săptămână. Se susţine deseori faptul că a învăţa să îţi gestionezi timpul este unul din cele mai utile moduri de a reduce stresul.

Fiecare dintre noi are aceeaşi cantitate de timp în care să îşi trăiască viaţa şi să facă ceea ce îşi doreşte. Ceea ce diferenţiază oamenii cu adevărat fericiţi şi de succes de ceilalţi nu este faptul că ei ar avea mai mult timp, ci că ei sunt în mod clar mai buni la a se concentra pe lucruri care contează: acele lucruri care sunt cu adevărat importante, în contrast cu acelea ce par doar importante sau urgente la un moment dat.

Gestionarea eficienta a timpului implică de fapt prioritizarea şi planificarea activităţilor tale în mod eficient, precum şi luarea în considerare a modurilor creative de a profita cât mai mult de ziua ta activă. Deşi inclusiv această sarcină îţi consumă timp, este importantă în economisirea de ansamblu a timpului tău.

Gestionarea priorităţilor constă în a dedica cât mai mult timp posibil sarcinilor extrem de importante ce trebuit îndeplinite imediat. Fă o listă cu toate sarcinile pe care crezi că trebuie să le îndeplineşti într-o zi, într-o săptămână sau într-o lună, în funcţie de cât de bine crezi că poţi gândi în avans şi poţi planifica. Apoi etichetează sarcinile în funcţie de cât de importante şi urgente sunt:

I. – sarcini extrem de importante ce trebuie îndeplinite imediat, cum sunt momentele de criză sau proiectele ce au termene limită;

II. – sarcini ce sunt importante, dar nu trebuie făcute urgent, cum ar fi pregătirea pentru o anumită abilitate, activităţi recreative;

III. – sarcini ce trebuie făcute la un moment dat, dar care nu sunt importante chiar acum: cumpărături şi proiecte pe termen lung pe care ar fi bine să le faci, dar care nu vor cauza o tulburare majoră dacă nu vor fi realizate imediat;

IV. – sarcini care nu sunt importante sau urgente şi care sunt mari consumatoare de timp, cum ar fi uitatul la televizor.

Întreabă-te mereu: ”Această sarcină trebuie îndeplinită neapărat?” Dacă sarcinile nu sunt esenţiale, atunci taie-le de pe lista ta sau îndepărtează-le din calendarul tău, dar asigură-te că nu îndepărtezi lucrurile doar pentru că ele sunt plictisitoare sau neplăcute! Întrebă-te: ”Există un mod mai eficient de a realiza această sarcină?”

Citeşte şi: