Confruntă-ţi atacurile de panică!
Declanşarea panicii este frecvent asociată unor evenimente de viaţă stresante, cum ar fi probleme de sănătate, dificultăţi la serviciu, probleme financiare, separarea, pierderea sau boala unei persoane semnificative din anturaj, suferinţa provocată de a fi victima unui atac fizic şi altele. Netratată, tulburarea de panică tinde, în majoritatea cazurilor, să devină cronică şi să afecteze semnificativ calitatea vieţii.
Atacurile de panică reprezintă manifestări scurte de frică intensă sau de disconfort, care apar brusc şi sunt însoţite de o hiperactivitate fiziologică. Dintre simptomele cele mai frecvente se pot aminti: palpitaţii, dureri toracice, transpiraţie, dificultăţi repiratorii, senzaţia de nod în gât, detaşare de sine, greaţă, teama de a muri, teama de a pierde controlul sau de a înnebuni. Durata unui atac de panică tipic este între 5 şi 20 de minute, cu atingerea punctului de intensitate maximă a manifestării simptomelor în maxim 10 minute, deşi este posibil ca o stare de anxietate ridicată să persiste mult după încetarea episodului de panică.
O trăsătură esenţială a episoadelor de panică este tendinţa de a interpreta apariţia unor anumite senzaţii fizice ca fiind un dezastru iminent, fie biologic (moartea), mintal (nebunia) sau comportamental (pierderea controlului). Persoanele cu atacuri de panică sunt convinse că senzațiile pe care le trăiesc sunt extrem de periculoase și le iau ca dovadă a unui diagnostic fatal, dar care este ascuns expertizelor medicale. În acest context, persoanele care suferă de tulburare de panică pot interpreta, spre exemplu, durerea toracică sau creşterea bruscă a ritmului cardiac drept un semn al unui posibil infarct, tremurăturile sau frisoanele, ca semn al pierderii controlului sau senzaţia de detaşare de sine, drept un semn al instabilităţii mintale.
Prin intervenţie psihoterapeutică persoanele cu atacuri de panică învață că simptomele lor inconfortabile nu sunt deloc periculoase și că se află mereu sub controlul minții lor. Aceştia învață că pot tolera teama de atacuri de panică și că pot să se confrunte cu acele situații pe care obișnuiau să le evite. Persoana este îndrumată spre confruntarea propriilor temeri (de nebunie, de moarte, de a se face de râs) şi conştientizarea lipsei de temei a acestora. Scopul final este conectarea la realitate, experimentarea şi testarea rezultatelor gândurilor alternative şi înlocuirea modului hipervigilent de percepere a realităţii cu un alt tip de perspectivă, mai obiectivă, perspectiva în care pot fi percepute atât pericolele reale, cât şi momentele de bine.
De asemenea, un lucru important pe care aceste persoanele îl învață pe parcursul psihoterapiei sunt strategii eficiente de relaxare a corpului și a minții. Tulburarea de panică este epuizantă, atât pentru minte, cât și pentru corp, tocmai pentru că menține individul într-o stare permanentă de tensiune sau neliniște. De aceea, un scop major al psihoterapiei este de a învăța persoanele cum să se relaxeze prin proceduri de respirație, relaxare musculară, autosugestie sau exercițiu fizic.