Depresia, suferinţă în tăcere
Unii experţi consideră că depresia afectează o treime din populaţie, cel puţin o dată în viaţă şi că episoadele depresive majore au o prevalenţă mai mare de 20%. Vestea bună este că depresia este o tulburare curabilă! Intervenţia psihoterapeutică poate fi de ajutor în conştientizarea progresivă a unei schimbări în raport cu existenţa. Schimbarea consta în adaptarea la realitatea vieţii, iar acest lucru poate permite depăşirea depresiei.
Există o mare varietate de simptome clinice ale depresiei, emoționale, fizice, comportamentale și cognitive. Acestea trebuie să fie prezente în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, timp de cel puţin două săptămâni pentru ca depresia să fie diagnosticată. Două dintre aceste simptome reprezintă numitorul comun al fiecărei forme de depresie: dispoziţia depresivă şi dezinteresul sau pierderea plăcerii.
Sprijinul psihologic, prin intervenţie psihoterapeutică, permite atât o mai bună cunoaştere a tulburării depresive cât şi prevenirea unei reintrări şi capacitatea de a cere la timp îngrijiri de specialitate şi ajutorul necesar. Persoanele deprimate sunt adesea fragile din punct de vedere emoţional şi prezintă o slabă rezistenţă la stres. Psihoterapia permite acestor persoane să înveţe să-şi accepte mai uşor emoţiile, să facă faţă mai eficient constrângerilor şi tensiunilor cotidiene şi să elaboreze strategii de control al stresului.
Dispoziţia depresivă este trăită sub forma unui sentiment greu de suportat, pierderea speranţei, sentiment de gol interior, incapacitatea de a vedea posibilitatea fericirii, dificultatea de a elabora proiecte, reacţii disproporţionate în faţa neajunsurilor vieţii. Toate acestea se instalează progresiv, fără o cauză precisă, alterând semnificativ relaţiile sociale, performanţele profesionale, percepţia faţă de existenţă.
Dezinteresul sau pierderea plăcerii afectează toate activităţile care mai înainte erau considerate plăcute şi produceau satisfacţie persoanei deprimate: hobby-uri, relaţii sexuale, viaţă afectivă, activitate profesională. Aproape nimic nu mai reprezintă interes şi astfel comportamentul social se modifică iar activităţile de orice fel sunt neglijate.
Cele două simptome cardinale pot fi “acompaniate” adesea de idei suicidare, tulburări de somn, modificări ale greutăţii sau ale apetitului, sentimental de devalorizare sau culpabilizare, oboseală sau pierderea de energie, diminuarea capacităţii de concentrare, tulburări psihomotorii.